Regulament admini!
#1
Regulament Admini

1. Dispozitii generale:

1.1 A fi admin este o indatorire, aceea de a veghea la buna functionare a serverului! Pentru aceasta, este imperios necesar sa cunoasteti toate comenzile de admin de care dispuneti (Tutorial comenzi uzuale). Necunoasterea comenzilor de care dispuneti se sanctioneaza cu 12 puncte!!
1.2. Orice admin are datoria de a respecta si regulamentul pentru jucatori si este un model pentru acestia. Orice abatere de la regulamentul pentru jucatori va fi sanctionata ca atare.
1.3. Aveti obligatia de a intra zilnic pe forum pentru:
  • a da pro/contra la cererile de slot facute (consultati Modelul pt cerere slot pentru a vedea conditiile in care se acorda slotul);
  • a da eventuale recomandari/nerecomandari la cererile de admin (consultati Modelul de cerere admin pentru a vedea conditiile in care se acorda admin-ul);
  • a raspunde la eventualele cereri de unban / reclamatii in cadrul carora sunteti solicitat. Daca nu raspundeti in timpul prevazut veti fi considerati vinovati si sanctionati dupa caz. Pentru mai multe detalii consultati Modelul de cerere unban si Modelul de reclamatie
  • a anunta in timp util in topicul dedicat din sectiunea "Admin Zone" daca urmeaza sa plecati din localitate pentru mai mult timp, sau nu aveti acces la internet, sau orice alta absenta mai mare de o saptamana. Absentarea neanuntata pe o perioada mai lunga va fii sanctionata dupa caz cu degradarea sau scoaterea accesului adminului respectiv.
1.4. Aveti obligatia de a respecta ierarhia de pe server. A NU se intelege ca adminii de level mai mare dau ordine celor de level mai mic. La vote map, intrebati adminii cu rang mai mare ce harta/harti prefera. Obligatia de a veghea la buna functionare a serverului (gag/kick/ban/quit/hack etc.) cade in sarcina fiecarui admin indiferent de level. Daca pe server se afla admini cu lvl mai mare cu acces la comenzi mai apropiate pentru fapta pe care ati observat-o (ex. quit, hack, ban permanent) veti solicita acestor admini sa execute aceste comenzi insa raspunderea este a celui care a cerut acea masura. Nerespectarea ierarhiei pe server si a acestor reguli se sanctioneaza cu 3 pct.
1.5. Este interzis sa "pedepsiti" un admin pe server.Puteti doar sa ii explicati ce a gresit. Faceti o reclamatie pe forum, explicand in detaliu situatia si aduceti dovezi(consola/screenshot-uri). La nevoie se poate consulta si log-ul serverului. Apoi se va lua o decizie. (se omite aceasta regula in momentul in care adminul in cauza este suspectat de coduri , si exista si un demo asupra lui). Orice masuri luate impotriva altui admin (slay/gag/kick/quit/ban/migraine/hack/block), urmate de reclamatie, IN AFARA SITUATIEI DE AFK se sanctioneaza cu 18 pct
1.6. Nu aveti voie sa modificati setarile serverului decat daca se impune acest lucru (de exemplu freezetime 0 la hartile mici). In caz contrar veti fi sanctionati cu 3 pct sau chiar 6 pct daca modificarea facuta impiedica functionarea normala a serverului
1.7. Orice reclamatie adusa de un admin undercover asupra altui admin de pe server este nula. Se considera ca adminul este sub acoperire doar atunci cand joaca cu alt nume si nu este cunoscuta adevarata sa identitate de catre ceilalti admini de pe server. Daca se cunoaste faptul ca acel jucator este admin atunci acel jucator va fi tratat precum un admin cu conditia ca a facut in prealabil dovada acestui lucru.
1.8. Orice admin SUSPENDAT (care isi desfasoara activitatea pe server cu NUMELE LUI SAU CU ALT NUME) se supune regulamentului pentru jucatori SI regulamentului pentru admini. In cazul in care greseste (prin nerespectarea regulamentului pentru admini: limbaj, injurii etc.) se supune atat eventualelor comenzi date de ceilalti admini cu acces (pe server, intrucat este jucator simplu, fiind suspendat), cat si sanctiunilor prevazute in regulamentul pentru admini, daca se dovedeste 100% ca este admin (suspendat) (in cazul unei reclamatii pe forum).
1.9. Orice admin care isi defasoara activitatea pe server cu ALT NUME (nefiind deci admin in acel moment) se supune regulamentului pentru jucatori SI regulamentului pentru admini. In cazul in care greseste (prin nerespectarea regulamentului pentru admini: limbaj, injurii etc.) se supune atat eventualelor comenzi date de ceilalti admini cu acces (pe server), cat si sanctiunilor prevazute in regulamentul pentru admini, daca se dovedeste 100% ca este admin (in cazul unei reclamatii pe forum).
1.10. Membrii VIP se supun regulamentului pentru jucatori iar in caz ca il incalca vor fi pedepsiti de catre adminii prezenti pe server conform regulamentului. Orice abatere de comportament, schimbare necorespunzatoare a hartilor, folosire incorecta a comenzilor voteban, votekick, etc., se va sanctiona. Penalizarea consta in avertisment si suspend 7 zile. La al doilea avertisment primit in mai putin de 2 luni urmeaza degradare la slot. Avertismentele mai vechi de 60 de zile se radiaza.
1.11. La intrebarea "Ati citit regulamentul pentru admini si sunteti de acord cu prevederile sale?" din cererea voastra pentru admin veti raspunde cu "sa-mi cada dintii daca nu l-am citit!" pentru a demonstra ca ati citit regulamentul. Mare atentie pentru ca aceasta replica se va modifica cu fiecare modificare de regulament. In cazul in care nu raspundeti intocmai cu aceasta replica veti fi avertizati ca mai aveti 24 de ore la dispozitie sa mai cititi o data regulamentul si sa va editati cererea, altfel aceasta va fi inchisa si veti mai putea redeschide alta dupa 3 zile.

2. Schimbarea hartilor

2.1. Votarea unei harti se va face dupa o consultare intre admini. Daca sunt mai putini de 10 jucatori pe server, veti vota o harta mai mica, gen fy_snow, awp_india etc. si o veti juca pana pe server se aduna peste 10 jucatori timp de 2 runde, moment in care veti da la vot o harta mare. Nerespectarea acestei reguli se sanctioneaza cu 3 pct.
2.2. Se permite votarea hartilor doar in ultimele 10 minute ale unei harti! (minim 2 harti). Se face exceptie de la aceasta regula, daca pe harta curenta numarul jucatorilor scade pana la ~14. In acest caz, se vor da la vot 2 harti populare, dar care nu s-au jucat in ultimele 2 harti. Nerespectarea acestei reguli se sanctioneaza cu 3 pct.
2.3. Nu dati restart unei harti in orice moment al ei. Acest caz se sanctioneaza cu 3 pct.
2.4. Nu schimbati harta fara vot. Se va sanctiona cu 3 pct.
2.5. Nu puneti majuscule in denumirea hartii cand o schimbati (ex. amx_map de_Aztecx, dE_inFerNO) deoarece modul push-limit nu mai functioneaza. Incercati sa remediati situatia schimband harta intr-una fara majuscule. In cazul in care ati schimbat din greseala si constatati greseala dar nu luati masuri veti fii sanctionati cu 3pct.

3.Comportamentul pe server

3.1. Luati masuri contra celor care folosesc cuvinte jignitoare sau instiga pe ceilalti la comportament "agresiv". Jignirile sunt permise cat timp cei carora le sunt adresate le considera gluma. Daca cel jignit va atentioneaza sa luati masuri, veti da gag 2 minute celui care a jignit. Nu dati gag-uri mai mari de 2 minute! Nerespectarea acestor reguli se sanctioneaza cu 3 pct.
3.2. Pentru jigniri repetate la adresa jucatorilor de pe server, adminul poate apela la alte comenzi in afara de gag. In ordine: kick/banip/quit/hack. Nerespectarea acestei ordini se sanctioneaza cu 3 pct pt kick direct, 6pct pt ban temporar direct sau 12 pct pt hack/quit/ban permanent direct.
3.3. Pentru jigniri grave (la adresa familiei, a adminilor sau/si a jucatorilor de pe server), adminul poate apela la banip/quit/hack (cea mai severa comanda de care dispune).
3.4. Pentru cuvinte gen: but, robot, noob etc. NU se da gag sau alta comanda. Penalizare: 3pct
3.5. Pentru hartuiri: adminul poate da gag 2 minute.
3.6. Nu tratati "la misto" jucatorii de pe server, in special pe cei care nu cunosc modul (push-limit), pe cei care intreaba de ce au luat slay (obiectivul hartii/liniile de push) sau pe cei care pun intrebari de incepator. Decat sa le raspundeti "la misto", mai bine nu le raspundeti deloc. Atentionati jucatorii de pe server care apeleaza la acest mod de a raspunde (verbal/gag 2 minute, in aceasta ordine). Incalcarea acestei reguli se sanctioneaza cu 3 pct sau 6 pct, in functie de gravitate.
3.7. Nu tachinati/instigati in nici un fel jucatorii de pe server (exceptie o fac cei care va permit acest lucru), pentru ca atunci cand va raspund sa puteti aplica sanctiuni asupra lor. Nu hartuiti / aduceti acuzatii nefondate unor jucatori / dati dovata de limbaj neadecvat si nu luati masuri abuzive impotriva unor jucatori. Incalcarea acestor reguli se sanctioneaza cu 3 pct sau 6 pct, in functie de gravitate.
3.8. Pentru reclama in nickname, chat/admin chat a altui server/site: se executa intai comanda amx_default pe cel vinovat. daca acesta continua sa faca reclama, se va apela la ban/quit/hack. Pentru ban/quit/hack din prima executat asupra celor cu reclame pe taste/in nickname, fara a executa intai amx_default pe cel vinovat adminul va fi penalizat cu 6 pct.
3.9. In cazul in care un jucator jigneste un admin pe admin chat, se aplica aceleasi sanctiuni ca mai sus.
3.10. Nu aduceti injurii grave altui admin. Veti fi sanctionati cu 18 pct. Amenintarile (cu referire la un comportament violent gen: bataie, rupt maini, picioare, calcat pe cap, etc.) aduse altui admin se vor pedepsi cu: pierderea totala a accesului, interzicerea accesului pe forum si server pe o durata de minim 2 saptamani, putand ajunge chiar si la excluderea definitiva din comunitate.
3.11. Orice jignire adusa la adresa unui owner poate duce la excluderea din comunitate. Sanctiunile vor fi luate de comun acord de catre owneri.

4. Masuri pt nerespectarea obiectivelor jocului

4.1. Luati masuri impotriva jucatorilor care campeaza "inteligent", pacalind pluginul anti-camp (slap fara damage/slap cu damage/slay, in aceasta ordine), si mai important, nu fiti voi aceia care campeaza "inteligent". Pe hartile unde CT-ii sunt in avantaj clar (de_dust, de_cbble, de_dustyaztec etc.), impulsionati T-ii sa iasa din baza mai repede (in rush grupat). Daca nu coopereaza, puteti apela la slay celor care chiar campeaza. In caz ca nu luati masuri asupra acestor jucatori in ordinea de mai sus veti fi sanctionati cu 3 pct.
4.2. Luati masuri impotriva celor care dau flash in baza/chiar la inceputul rundei (slay). Nu luati masuri impotriva celor care arunca flash-uri in alte zone ale hartii.  Pentru nerespectarea acestei reguli veti fi sanctionati cu 3 pct.
4.3. Luati masuri impotriva celor care blocheaza jucatorii in anumite zone ale hartii sau blocheaza coechipierii pentru a le lua arma (awp) (slap/slap cu damage/slay in aceasta ordine).  In caz ca nu luati masuri asupra acestor jucatori veti fi sanctionati cu 3 pct.
4.4. NU luati masuri asupra jucatorilor care urca pe case pe harti gen de_dust4 sau de_bose decat in cazul in care jucatorii ajung in pozitii  in care harta are un bug iar respectivii pot vedea si ataca adversarii prin pereti. Nerespectarea regulii duce la o sanctiune de 3 pct.

5. Masuri impotriva codatilor

5.1. Principala voastra grija trebuie sa fie codatii. Incercati sa urmariti, in timp ce sunteti morti, pe cei care sunt primii in echipele lor si nu numai. Raspundeti cu amx_psay jucatorilor care va roaga pe u@ sa va uitati pe un anumit jucator. Daca e vorba de un jucator vechi pe server, explicati-i respectivului cu amx_psay. In cazul in care sunteti solicitati de catre un jucator sa urmariti un alt jucator suspectat de cheat si nu va conformati sau nu ii faceti demo veti fi sanctionati cu 3 pct. sau chiar 6 pct daca se dovedeste ca respectivul avea intradevar cheaturi
5.2. Adminii sunt rugati sa pastreze cel putin 7 zile demo-ul ( din momentul in care se ia o actiune impotriva celui vizat )! Dupa 7 zile de la primirea unui ban/quit/hack orice reclamatie sau cerere de unban fie se va inchide fie va fi solutionata dupa o consultare intre owneri. 
5.3. Luati masuri asupra unui codat abia dupa ce aveti un demo din care sa rezulte folosirea cheatului. Daca nu prindeti faze concludente din primele runde opriti si reporniti demoul astfel incat sa nu ajungeti la niste demouri de proportii uriase. Asigurati-va in acelasi timp ca aveti cel putin 2-3 faze concludente. In cazul unei reclamatii demoul va fi analizat de comisia de demouri. Pentru ban,hack,quit,kick,block cu demo pentru cheat dat gresit, urmat de reclamatie veti fi sanctionati cu 6 pct. iar daca demo-ul lipseste sanctiunea va fi de 12 pct
5.4. NU banati IP-uri dinamice permanent! Aveti dreptul sa banati un IP dinamic maxim 2 zile (3000 min). In cazul in care nu sunteti siguri daca un IP este dinamic sau nu consultati Lista de IP-uri dinamice. Nerespectarea acestei reguli se penalizeaza cu 3 pct.
5.5. Cand executati o comanda puneti exact motivul pt care acordati ban-ul si nimic altceva (EX: afk, wall, aim, speed, doar cod daca sunt mai multe, injurii, etc.). Nerespectarea acestei reguli se penalizeaza cu 3 pct.
5.6 Adminii care au acces la comanda amx_ss pot face screenshot unui jucator doar daca au facut deja un demo de minim 5 minute si in care sa fii surprins jucatorul de minim 3 ori in viata. Doar daca adminul nu considera demo-ul respectiv concludent poate executa si comanda amx_ss. Executarea comenzii amx_ss in lipsa unui demo corespunzator va fii penalizata cu 6 pct.
5.7 Dupa ce se executa comanda amx_ss asupra unui jucator i se va solicita acestuia screenshot-ul fie prin trimitere directa adminului prin intermediul unei aplicatii care dispune de file transfer (Yahoo Messenger, Facebook, Team Viewer, etc.) fie prin postarea imaginii pe un website de profil. I se va comunica jucatorului ca are la dispozitie 5 minute pentru a contacta adminul pe un canal extern si inca 10 minute pentru a gasi si posta poza, altfel jucatorul poate sa fie banat. In cazul in care jucatorul este prea concentrat asupra jocului si nu raspunde se va executa initial comanda kick asupra lui si se va reincerca a i se comunica cele de mai sus daca reintra. Daca jucatorul nu reintra sau reintra dar continua sa nu raspunda poate fii executata comanda ban asupra jucatorului. Se va bana IP-ul jucatorului si daca acesta iese de pe server imediat dupa executarea comenzii amx_ss (folositi comanda amx_last in cazul in care nu ati retinut IP-ul jucatorului cat timp acesta era inca pe server) Nerespectarea intocmai a procedurii se va penaliza cu 6 pct.

6. Schimbarea de mod-uri:

6.1. Schimbarea de moduri se face doar dupa un vot (amx_vote) si dupa o consultare intre admini (daca sunt mai multi). Abaterile se sanctioneaza cu 3 pct. Pentru exemple consultati tutorialul de la Admin Zone (Tutoriale pt. admini: Comenzi AMXX, Moduri SJ-GG, Plugin ESP )
6.2. Din gungame sau din soccer se trece DOAR in mod clasic (push limit). Deci nu se trece din gungame in soccer si invers. Abaterile se sanctioneaza cu 3 pct.
6.3. Executati comenzile de activare/dezactivare mod inainte sa schimbati harta. Deci amx_socceron o executati inainte de a schimba harta in soccer, iar amx_socceroff o executati inainte de a schimba pe una normala. E important sa retineti asta, pentru ca aceste 2 comenzi intrerup temporar, respectiv deblocheaza unele pluginuri necesare pentru modul normal. Abaterile se sanctioneaza cu 3 pct. Pentru a vedea cum puteti redresa situatia consultati tutorialul de la Admin Zone (Tutoriale pt. admini: Comenzi AMXX, Moduri SJ-GG, Plugin ESP
6.4. Intre orele 17:30 si 21:30 se joaca DOAR MODUL PUSH LIMIT. Exceptie: ownerii, in cazuri speciale, iar schimbarea trebuie precedata de vot. Abaterile se sanctioneaza cu 6 pct (suspend 5 zile).

7. Pedepse conform punctelor de penalizare:

> 6 pct penalizare: suspend + prelungire perioada pentru promovare cu 1 saptamana. Nu se iau in considerare cele 5 zile ca suspend. 
> 12 pct penalizare: degradare + prelungire perioada pentru promovare cu 2 saptamani.
> 18 pct penalizare: retrogradare la SLOT/VIP (VIP doar daca ownerii considera ca merita) + sanctiunea de 2 saptamani cu privire la degradare.

Deciziile privind penalitatile vor fi luate de catre owneri, individual sau dupa consultari.
Cazurile omise vor fi tratate separat de catre owneri.
Punctele mai vechi de 60 zile sunt radiate.
Retragerile la cerere sunt aprobate pe loc si aduc cu sine o interdictie de 2 saptamani pentru a incepe de la 0. (Se poate face cerere slot/admin level 1 dupa minim 4 saptamani de la data retragerii)


Messages In This Thread
Regulament admini! - by Mytzu - 05-03-2018, 11:30 AM

Forum Jump:


Users browsing this thread: 1 Guest(s)